Principii fundamentale in muzicoterapie

Fiecare fiinţă umană are o Identitate Sonora (ISO) proprie care il caracterizeaza si il diferentiaza de ceilalti. Nu este vorba doar de o singura caracteristica, ci de un ansamblu de energii care fac parte din inconstientul individului, energii pe care acesta le exprima in mod constant si natural. Astfel, conform principiului Identitatii Sonore (ISO) din muzicoterapie, principiu fundamentat de muzicoterapeutul argentinian Rolando Benenzon, pentru a deschide canale de comunicare intre client si muzicoterapeut este necesara cunoasterea atat a Identitatii Sonore a clientului cat si celei  a muzicoterapeutului, esentiala fiind echilibrarea acestora.

Principiul ISO este prezent in procesele de comunicare cele mai primitive si esentiale precum cele dintre mama si nou-nascut, unde in mod instinctiv mama deschide canale de comunicare cu bebelusul sau, pentru a incerca sa-si potriveasca propriile procese energetice cu cele ale copilului sau. In acest fel apar primele doua etape de comunicare: ecoul si imitatia.

Eco-ul este primul mod in care putem deschide un canal de comunicare. Eco-ul presupune să il recunoastem pe celalalt, sa intram in rezonanta cu el, sa fim sincronizati cu el, sa realizam prima intalnire. Cosnier spunea ca a fi in ecou cu cineva este o activitate in oglinda intre doua persoane care inter-relationeaza. Pentru el, acest lucru sta la baza empatiei.

Conform lui Cosnier, comunicarea non-verbală cuprinde 4 etape, aceasta comunicare aparand in forma sa mai pura intre mama si bebelusul ei:

Eco-ul (a fi acelasi). In aceasta prima etapa, mama face ecoul elementelor expresive corporo-sonoro-muzicale si linistii pe care o emite bebelusul ei, indiferent ca sunt expresii sonore, gestuale sau mimice. Este de fapt modul ei de a spune, prin intermediul ecoului : « Te ascult, te vad si te recunosc».

Imitatia (a face ceva asemanator). Aceasta etapa de comunicare este cea in care mama nu mai realizeaza intocmai aceleasi expresii corporo-sonoro-muzicale si nici aceleasi gesturi sau mimici ale bebelusului ei, ci vine cu expresii asemanatoare celor ale bebelusului. Imitandu-l, mama pare sa-i spuna : « Eu continuu sa te recunosc, sa te ascult si sa te percep, insa atunci cand iti raspund, adaug si cate ceva ce-mi apartine mie,  pentru ca si tu, la randul tau, sa poti incepe sa ma recunosti »

Eco-ul secundar (a face ca si cum).  In aceasta etapa apare intrebarea si raspunsul, in cadrul carora mama raspunde cu  elemente adaptate bebelusului, dar in raspunsul său apar noi mesaje care se amesteca cu sunete, gesturi, mimici si miscari produse de bebelus. Mesajul pare sa fie: « Te-am perceput, te-am recunoscut insa acum as vrea sa-ti spun acest altceva care este, totusi, foarte aproape de ceea ce tu mi-ai spus ».

Dialogul sonor este etapa in care mama raspunde bebelusului ceva total diferit, si uneori, chiar in opozitie cu ceea ce copilul a exprimat. Mesajul ar putea fi : « Te-am perceput, te-am recunoscut, te-am ascultat insa acum  iti raspund intr-un mod diferit fata de ceea ce tu mi-ai spus ».

In aceste patru etape ale comunicarii non-verbale (ecou, imitatie, intrebare si raspuns, dialog sonor) trebuie avut intotdeauna grija ca in cadrul raspunsului să existe ceva similar care sa mentina siguranta, homeostazia si stabilitatea in interactiune. Comunicarea este rezultatul bunei functionari a ansamblului infinitatii de coduri care se gasesc la dispozitia a doua persoane. Spatiul dintre doua persoane este de forma unei spirale infinite care invaluie pe cei implicati in comunicare. O spirala formata din energii pe care fiecare dintre cei implicati le elibereaza liber in proces.

Leave a Reply